Shop Mobile More Submit  Join Login
About Literature / Student Member little_mazokuFemale/Romania Recent Activity
Deviant for 3 Years
Needs Premium Membership
Statistics 116 Deviations 314 Comments 5,541 Pageviews

Newest Deviations

Favourites

Webcam

Groups

Friends

Activity


Cap.1-Jurământul si pisica
Part2

La câteva zile după sosirea micului animal în viaţa lor, copiii fierarului făcuseră pojar şi, pentru moment, nu se puteau lipsi de îngrijirile lui Marslo, drept urmare întoarcerea vraciului avea să întârzie mult şi bine. Hiron, care nu făcuse în  niciodată aşa ceva şi exista, deci, riscul să ia, nu-l putu însoţi, ajutând în schimb la tratarea celorlalti din Elmore, vindecând tăieturi, vânătăi şi, spre marea sa jenă, tratând constipaţia unei vaci.De obicei termina totul până la prânz, având restul zilei liber. Sakia se îngrijea de casă şi gospodărie, cu ciudata făptură pe urme. Descoperise că inteligenţa ei o depăşea cu mult pe a unui animal obişnuit şi, după o singură muştruluială, nu se mai atinse de găini, mulţumindu-se să le privească cu poftă. De asemenea, învăţase că în hambar pândea "balaurul" după ce Alis îi arătase clar că nu-i dorea compania. Uneori pleca să exploreze, căutând ceva numai de ea ştiut, dar nu părăsea curtea şi se întorcea mereu cu o tristeţe în ochi. Sakia o auzise scâncind de mai multe ori şi ajunsese la concluzia că avusese un alt stăpân de care se pierduse, cel mai probabil. Îi plăcea tovărăşia animalului şi se străduia să-l facă să priceapă că trebuie să se ferească din calea oamenilor, deşi nu ştia cât de bine se făcea înţeleasă. Totuşi când o vecină venise să ceară cu împrumut o săpăligă, dispăruse fără urmă, apărând abia după plecarea ei. Seara de seară mergeau împreună cu Hiron la marginea pădurii -o plimbare în răcoarea serii asigura mereu un somn bun- şi stăteau treji până târziu, discutând subiectul ce sălăşuia în minţile tuturor: misteriosul fenomen din inima codrului. Din nou si din nou, aceleasi mărturisiri: se găsiseră cicatrici ciudate în trunchiurile copacilor şi mici cratere, precum şi sânge uscat peste tot prin jurul locului. Mulţi credeau că fuseseră ucişi mai mulţi oameni sau animale acolo, dar nu găsiseră nicio dovadă.
Timp de o săptămână, Sakia şi Hiron se bucurară de linişte şi de lipsa mustrărilor lui Marslo, însă sosi şi ziua în care vraciul îl anunţă pe Hiron că avea nevoie de el. Fiul cel mic al preotesei căpătase o răceală cumplită. Femeia era recunoscută pentru exagerările şi firea ei prăpăstioasă, dar nu putea fi ignorată.
- O să mă ţină acolo o veşnicie, se plânse Hiron, luându-şi haina de drum.
Sakia avu un imbold ciudat de a-l opri să plece. Nu pricepea, doar mai rămăsese singură de atâtea ori. Dar acum era... altfel. Ca şi cum ceva avea să se schimbe... Inspiră adânc. Gata cu sfecla. Din cauza ei avea acele sentimente sumbre. Îi făcu lui Hiron câteva urări legate de preoteasă- băiatul îi scoase limba, amintind de simpatia femeii pentru Marslo- şi închise uşa în urma lui, apoi fata reveni în bucătărie. Micul animal o privea curios, cocoţat pe spătarul unui scaun.
- Ţi-ar trebui un nume, îi zise voioasă.
Faţa de masă se rupsese într-un colţ şi se duse după ac şi aţă. Cât o cosea, putea găsi şi un nume pentru el. Ca de obicei, i se căţără pe umăr şi nu pierdu ocazia de a fura un nasture când ea căută într-o lădiţă din dulap. Se întoarse în bucătărie, moment în care simţi ghearele lui mici înfigându-i-se dureros în umăr. Scăpase nasturele şi sâsâia ca turbat.
- Ce ai? se răsti Sakia. Termină!
Glasul, însă, i se stinse. În mijlocul încăperii se afla un bărbat. Sau un băiat. Nu-i putea atribui o vârstă anume. Poarta nu scârţâise şi Alis nu se agitase, deci nu-şi putea explica cum intrase. Era înalt, brunet şi purta o cămaşă ponosită, ruptă pe alocuri, precum şi nişte pantaloni negri. Ochii, de un portocaliu aprins, ardeau că două făclii şi, oricât de ciufulit i-ar fi fost părul, nu putea ascunde urechile mult mai lungi decât cele omeneşti, ascuţite şi acoperite cu un soi de blană fină, neagră. Prezenta lui părea să domine întreaga casa. Când o privi, o trecură nenumărati fiori.
- Copilă, rosti cu un glas plăcut, dar ferm, poruncitor. Dă-mi animalul ăla.
Sakia se încordă, înfricosată. "Nu e om". Fără să vrea, observase caninii lui anormal de lungi. "Cerule, are colţi!". Voia mica făptură de pe umărul ei. Acea făptură care avea încredere deplină în ea, în ciuda cruzimii oamenilor, dovedită de acel negustor. Nu o putea prinde pur şi simplu şi să i-o ofere, ca pe un obiect neînsufleţit. N-o lăsa inima să facă asta. Îşi adună tot curajul rămas într-un singur cuvânt:
- Nu!
- Asadar, nu-l ţii cu forţa, deci, rânji el, deloc impresionat de postura ei războinică şi privindu-i pe amândoi. În cazul ăsta... Xinx, mişcă-te!
Creatura sâsâi din nou, biciuind aerul cu coada. Întreg trupul îi era încordat şi se pregătise de atac. Băiatul se încruntă, atent la gesturile ei agresive, apoi oftă.
- Cum să te încrezi în mine din moment ce tocmai eu te-am învăţat să... nu contează. Miros ca el, Xinx, dar sunt cel pe care îl ştii. Nu mă aflu în slujba nimănui. Ai cuvântul meu.
Sakia asculta, speriată şi nedumerită. După cum îi vorbea, s-ar fi zis că Xinx- aşa spusese că îl cheamă- ar fi avut inteligenţa unui om. Se întâmplase ceva ce zdruncinase încrederea acestuia. Şi-ar fi dorit să ştie ce anume şi de ce era atât de important Xinx pentru acel tânăr.
- Haide, Xinx, se enervă el brusc.
Îsi pierduse răbdarea. Sakia scăpă un ţipăt scurt când el se întinse să smulgă animalul de pe umărul ei, dar Xinx îşi înfipse colţii în mâna lui. Se dădură câţiva paşi înapoi fiecare, fata tremurând uşor, temându-se de violenţa amândurora. Furia din ochii străinului o îngrozea, dar mai era ceva acolo. O anume neputinţă şi îngrijorare. Era mânios, însă aparent nu pe ea. O vreme se uitară unii la alţii, apoi el îşi îndreptă spatele. Urmele de pe mână, căpătate în urma muşcăturii, dispăruseră cu desăvârşire. Acum, în privirea sa se citea o anume hotărâre, ce nu-i era tocmai pe plac.
- Dacă situaţia nu ar fi aşa gravă, n-aş face asta, mârâi.
Sakia încremeni în clipa în care ochii săi de foc se opriră asupra ei. Înaintă şi o apucă de încheietură. Avea o forţă uriaşă şi i-ar fi putut zdrobi cu uşurinţă oasele dacă ar fi vrut. Xinx sâsâi încet, dar nu mai atacă. Toate instinctele ei îi ordonau s-o ia la sănătoasa, dar nu putea decât să stea nemişcată şi să aştepte. Poate avea de gând s-o omoare. Gândul o înnebuni şi ochii i se măriră de groază, aşteptând o posibilă lovitură fatală. Dar sosi altceva în schimb.
- Jur că te voi servi.
În niciun caz nu se aşteptase la asemenea cuvinte. Şi nici Xinx. Cu un scâncet, îi sări pe piept tânărului, lingându-l pe faţă, înnebunit de fericire. Sakia schiţă un zâmbet slab, nesigur. Îi părea bine că micuţul îşi regăsise prietenul şi că ea scăpase cu viaţă, deşi regreta că trebuia să renunţe la el.
- Găseşti răsplata acolo, rosti băiatul, arătând spre un loc aflat lângă uşa cămării.
Ea se zgâi şi văzu un mistreţ nu prea mare zăcând fără suflare, deşi nu avea răni vizibile.
- De ce..., începu, nesigură şi cu ochii la animal.
- Mi-am îndeplinit datoria, zise el, nerăbdător. Cu bine, copilă!
Se întoarse şi porni către uşă, cu Xinx în braţe. Sakia îi privi, neştiind dacă să plângă sau să se bucure, încă şocată de cele întâmplate. Avea să-i fie dor de Xinx, dar voia să-l vadă plecat pe acel străin înfricoşător cu orice preţ. Nu avea nimic omenesc în el şi, cu cât se afla la depărtare mai mare, cu atât mai bine. Ca şi cum soarta se hotărâse dintrodată să-i stea potrivnică, mâna lui se opri pe clanţă. Ceva nu era în regulă şi fata pricepu asta când privirile li se reîntâlniră, în ochii lui citindu-se o mânie pură.
- Spune-mi, fetiţo, zise pe un ton jos, cu un calm forţat. Ce înţelegi tu prin servire?
Ea îl privi nedumerită. De ce o întreba aşa ceva? Cum nu cunoştea motivul, hotărî să spună adevărul.
- Păi..., murmură, temătoare şi puţin stânjenită. Să ai grijă de cineva, să-l ajuţi... să...
- POFTIM?
Strigătul lui răsună în toată casa şi cel mai probabil şi într-a vecinilor. Sakia scăpă un icnet speriat. Un gând fugar îi trecu prin minte. Sătenii, dacă ar fi venit mai mulţi la număr, cu siguranţă ar fi izbutit să-l alunge, dar ea nu se vedea explicându-le cum ajunsese în tovărăşia celor doi. Despre Xinx ar fi mărturisit că îl luase drept pisică- mai bine prost decât să fii bănuit de lucruri necurate- dar legat de amicul lui... Îşi aminti de forţa cu care îi strânsese mâna. Cu siguranţă, în cazul unei lupte, ar fi fost victime, şi astfel varianta cu strigătul după ajutor căzu. Nu ştia ce era acel băiat şi nici nu-i înţelegea supărarea. De ce punea aşa mare preţ pe felul în care îi interpretase ea spusele?
- NU... nu asta ai crezut şi tu..., începu, căutând o cale să lămurească lucrurile.
- Bineînţeles că NU! răcni el.
Începu să se plimbe de la uşă la capătul bucătăriei, furios. Ea îl privea cu inima cât un purice. Făcu însă legătura cu mistretul. Spunând că o va servi, se referise la servitul unei mese, nicidecum la ce se gândise ea.
- Mi-am blestemat soarta singur, bombăni, după un şir de blesteme ce l-ar fi făcut invidios şi pe cel mai de seamă tâlhar din ţinut. Şi e numai vina ta!
Xinx scăpă la mustaţă de mâna lui, găsind refugiu în braţele Sakiei. Spre surprinderea ei, el mai îngână un blestem colorat, dar nu încercă să-l mai recupereze. În treacăt, ea îi observă şi unghiile ascuţite, ca nişte gheare, şi aprecie nespus ce-i câţiva metri dintre ei. Îl urmări cu privirea cum îşi trase un scaun, bodogănind mult prea încet pentru a-l putea înţelege. Luă în calcul toate amănuntele neobişnuite. Urechile, ochii, colţii, unghiile, puterea fizică. Semăna leit cu un vampir, însă, din puţinele date despre aceştia cunoscute de ea, vampirii erau mincinoşi de primă clasă, ce nu dădeau doi bani pe promisiuni şi jurăminte. Poate nimerise peste unul cu frică de zei. Trebuia să afle adevărul. Aştepta însă până ce el răsuflă adânc, părând să se mai fi calmat.
- Cine... cine eşti?
Probabil că varianta originală a întrebării, "Pe toţi zeii din Cer şi Pământ, ce naiba mai eşti şi tu?" l-ar fi jignit. Băiatul îi aruncă o privire scurtă.
- Sunt Yano.
Numele nu-i spunea nimic, însă vocea îi era potolită. Nu pricepuse la ce se referise ea. Mai făcu o încercare, ceva mai directă.
- Eşti vampir?
După un moment de mirare, Yano izbucni în râs.
- Vampir? repetă, amuzat. Mi s-a spus în multe feluri, dar niciodată vampir.
Măcar îi îmbunătăţise dispoziţia. Aşadar, nu era vampir. Strigoi nici atât, căci aceştia aveau ochii negri, vârcolacii aurii... Se concentră pe alte cugetări despre toate făpturile de acest soi pe care le cunoştea, căutând să facă o legătură şi cu motivul supărării lui. Şi găsi una! Vrăjitorii! Vrăjitorii căutau să subjuge de secole întregi nişte creaturi întunecate prin metode numai de ei ştiute, slobozind multe orori în lume de-a lungul timpului. Poate o făceau prin vrăji... sau prin jurăminte. Da, fiinţele acelea, a căror simplă amintire îngheţau sufletul oricărui om, i se potriveau perfect lui Yano.
- Demon, rosti ca o constatare, fără să-şi dea seama că dăduse glas gândului.
- Nu eşti chiar atât de naivă, rânji Yano.
Demon... Cum ajunsese legată de un demon? Numai idee o îngrozea. În toate poveştile şi legendele demonii erau făpturi ale iadului, ale beznei, ce ucideau fără regrete, conduşi de ură şi mânie. Yano nu o omorâse din cauza lui Xinx. Vrusese să-i demonstreze ceva acestuia prin acel jurământ, fără să aibă habar de consecinţele. Şi, dacă reuşea să-l ocolească cumva, atunci ea n-ar mai fi apucat ziua de mâine.
Nu, mai bine rezolva problema cât mai repede. Se temea pentru propria viaţă, dar şi de ce ar spune cei din sat. Erau oameni superstiţioşi din fire şi ea era deja văzută ca o ciudăţenie. Şi, bieţii de ei, ar fi avut dreptate să intre la bănuieli. Demonii aduseseră dintotdeauna nenorociri, lăsând adevărate masacre pe oriunde treceau. Nu era om să nu se înfioare când era povestită marea bătălie a Bisericii Albe din Antador cu acele făpturi spurcate, în care pierise jumătate din capitală. În prezent se mai auzise vorbind doar de câţiva demoni mici şi rătăciţi, ce nu se puteau măsura cu ceva mai mare decât o capră şi care, de regulă, erau rapid nimiciţi de oamenii Bisericii.
Din păcate, ea nimerise cu siguranţă peste unul de rang superior, cu o putere pe măsură. Şi-ar fi dorit din suflet să îl creadă un tânăr din Elmore care se costumase pentru a-şi bate joc de ea, dar nu putea. Urechile false nu puteau zvâcni la cel mai mic zgomot. Şi ochii... Ce om avea asemenea ochi, de parcă însuşi iadul privea prin ei? Trebuia să scape de el, dar fără ajutor. Îşi aminti de jurământ. Oare ăsta era singurul motiv pentru care o lăsase în viaţă? Poate da, poate nu, dar era musai să renunţe la el.
- Te... te pot dezlega de...
- Nu.
În glas îi simţi ura şi dispreţul. Se sprijini de bufet, mânios, cu orice urmă de veselie dispărută.
- Jurămintele noastre sunt încărcate de magie, mârâi, nemulţumit. Va dispărea doar dacă este dus la bun sfârşit, sau unul dintre noi moare.
- Când... cum voi afla că s-a încheiat? bălmăji ea.
- Vei şti când se va întâmpla.
Bun, prima variantă căzuse. Sosise vremea s-o încerce pe a doua.
- Nu... nu mă supăr dacă nu-l respecţi, începu, cu o voce mică. Adică nu trebuie să...
Yano pufni şi, când privirile li se întâlniră, fata nu descoperi nici urmă de căldură în acei ochi de foc.
- Crezi că-mi pasă de supărarea ta? rosti batjocoritor. Crezi că aş ridica un pai ca să te ajut de n-aş fi silit?
- Îmi pare rău.
Nu ştia ce altceva ar fi putut să-i spună. În fond, nu fusese vina ei pentru ce se întâmplase, dar totuşi încercase să dreagă lucrurile. El nu-i răspunse şi se uită spre Xinx într-un mod aparte. Gânditor, oarecum hotărât si aparent împăcat cu gafa făcută. Poate că îşi pierduse libertatea, dar câştigase ceva. Ceva ce avea legătură cu acel animal.
Scârţâitul uşii le atrase atenţia, laolaltă cu bombănelile lui Hiron. Mereu se întorcea într-o dispoziţie proastă de la preoteasă. Îşi lăsă în cuier haina şi intră în bucătărie, fără nicio grijă. Se opri, însă, când dădu cu ochii de "musafir". Sakia intră brusc în panică. Poate că ea era în siguranţă, dar nimic nu-l împiedica pe Yano să-i ucidă prietenul. Se uită spre Hiron, implorându-l din priviri să fugă, însă băiatul n-o observase, holbându-se la străinul din casa lor. Cunoştinţele sale erau suficiente pentru a şti cu ce soi de fiinţă avea de-a face, iar acea curiozitate blestemată era la locul ei şi tocmai începea să se manifeste. Totuşi, era vorba de un demon. Poate că mai exista o urmă de normalitate în el şi va proceda aşa cum se cuvenea să facă un om în deplinătatea facultăţilor mintale, adică s-o ia la goană încotro vedea cu ochii.
Yano se încordă şi mârâi, dar uimirea i se citi pe chip în clipa în care Hiron se năpusti spre el, împiedicându-l să reacţioneze. Băiatul îi apucă mâna, fără să ţină cont de ghearele pregătite pentru a-l sfâşia, şi i-o scutură cu mult entuziasm.
- Este o mare cinste să întâlnesc pe cineva asemeni ţie, îi spuse emoţionat. Dintotdeauna m-a pasionat neamul tău.
- Chiar aşa?
Glasul nu-i era câtuşi de puţin prietenos, ba chiar ameninţător. Vorbele celuilalt păreau să-l fi deranjat. Hiron sesiză asta, căci îi dădu drumul şi zâmbi inocent, deloc descurajat.
- Nu, nu-i ce crezi. Mă refer la obiceiurile voastre, stilul de trai. N-am visat nici să întâlnesc cel mai amărât demon, iar acum găsesc unul de rang înalt. Sunt deosebit de încântat să te cunosc. Hiron mi-e numele.
Yano nu se obosi să vorbească şi se aşeză pe un scaun, cu o atitudine plictisită. Aerul periculos de mai devreme îi dispăruse şi motivul supărării, oricare ar fi fost, trecuse.
- Ne scuzi o clipă, Yano? interveni Sakia.
Privirea dispreţuitoare pe care i-o aruncă spunea clar că nu-i păsa câtuşi de puţin de prezenţa lor, aşa că îl împinse pe Hiron în camera alăturată, închizând uşa. Când se întoarse către el, ea era cea furioasă. Băiatul se aşeză pe marginea patului, luându-si o atitudine supusă şi nevinovată în acelaşi timp.
- Ai înnebunit? izbucni în şoaptă. Era gata să te facă bucăţi.
- Sunt mag, Sakia, zise Hiron, căruia încă nu-i dispăruse entuziasmul. Magia mea l-a alertat, dar a priceput că nu intenţionez să-i fac ceva. Ai văzut doar că nu m-a atacat.
- Tot ai fost prea repezit.
Degeaba îi mai mărturisea cât de speriată fusese din pricina lui şi cât de uşurată era că îl vedea teafăr. Curiozitatea înnăscută şi entuziasmul lui bolnav erau lucruri imposibil de domolit, însă acum avea nevoie de el, fiind singura persoană în care avea încredere deplină, motiv pentru care îl scuti de morală. Cât putu de încet şi de repede- nu voia să-l lase prea multă vreme pe Yano singur, căci cine ştie ce-i putea trece prin cap- îi povesti ce se întâmplase. Hiron ascultă fără s-o întrerupă, apoi căzu pe gânduri.
- E ciudat ce-mi spui, zise după o lungă pauză. De obicei magii şi vrăjitorii subjugă demoni, obligându-i să rostească tot soiul de jurăminte. Bineînţeles, demonilor nu le este pe plac asta şi caută mereu o cale de a se elibera. N-am auzit niciodată ca vreunul să jure de bunăvoie.
- Nu sunt nici mag, nici vrăjitor, spuse Sakia agitată. Cum scap de el?
- Păi, după cum zici că ţi-a spus şi el, sunt trei căi, începu Hiron, enumerându-le pe degete. Prima este să mori tu, care pică din start. A doua, să moară el. Nu avem nicio speranţă să-l omorâm, iar dacă cerem ajutor... Putem declanşa o nenorocire. Nu va fi prea fericit să se pomenească cu tot satul pe cap şi va riposta cu siguranţă.
Sakia clătină din cap. Chiar dacă cei din Elmore izbuteau să-l înfrângă pe Yano, ce preţ trebuia plătit? Câţi aveau să moară? Nu, sub nicio formă nu îl vor înfrunta direct. Nici ea, nici altcineva.
- Ultima soluţie, continuă Hiron, este să-l laşi să-şi respecte jurământul.
- Nu, se opuse ea. Toată viaţa voi avea nevoie de un oarecare ajutor. Să mut o ladă, să spăl rufe, să...
- Nu cred că despre asta e vorba, o opri el. Cu siguranţă jurământul lui Yano constă în ceva mai mult decât astfel de lucruri mărunte, însă nu-ţi pot spune mai multe. Nu înţeleg nici eu. Trebuie să văd cum evoluează lucrurile. Pentru moment, cel mai bine este să te resemnezi şi să accepţi situaţia. Nu prea putem schimba nimic. Poate doar să fim atenţi să nu-l vadă Marslo.
Sakia gemu. Dacă afla vraciul că tocmai se pomeniseră cu un demon drept companion, niciunul nu mai scăpa cu viaţă. Totuşi, nu avea nicio garanţie că Yano nu se putea întoarce împotriva lor în orice clipă, în ciuda jurământului în care ea, personal, nu avea mare încredere. Nu era mai înţelept s-o ia la fugă cât încă mai puteau? Îi mărturisi lui Hiron asta.
- Nu, jurământul îl împiedică să îţi facă rău ţie sau celor apropiaţi ţie, o asigură el. Am cercetat câte ceva legat de asta şi nu mă înşel. Tare aş vrea să ştiu ce s-ar întâmpla dacă nu l-ar respecta...
Sakia îi aruncă o privire ucigătoare care îl făcu să amuţească -ea cu sigurantă nu voia să afle asa ceva- apoi deschise uşor uşa. Yano se afla tot în bucătărie, cu Xinx dormindu-i în poală, făcut covrig. Un zâmbet liniştit i se aşternuse pe chip.
(a fost scris ieri dar nu s-a postat)

Draga Mada,
A fost odata, ca niciodata (sau, dupa cum spune Funny Story "a fost de doua ori dar na"), ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, o nebuna pasionata de animeuri si obsedata de Slayers, si o tanti micuta si timida interesata, aparent, de Kiddy Grade. Pe lista mea de animeuri preferate se afla si acesta. Imi place actiunea, dar cred ca adevaratul motiv este altul. Prin intermediul lui, cam indirect, te-am cunoscut pe tine. Eram la inceput cu forumurile si auzisem atatea despre ce se intampla cand vorbesti cu persoane de pe net. Nu planuiam o prietenie. In niciun caz. Ba chiar cautam sa evit una, dat fiind dezastrul recent prin care trecusem, asta apropo de prieteni. Totusi, ai fost simpatica din prima clipa si mi-a facut placere sa vorbesc cu tine. Erai cumonicativa si mereu aveam si eu ceva de spus, un raspuns de dat, o parere de zis. Nu ma plictiseam cu tine. De pe Anime Arena, pe Magic Night. Forumul asta cred ca ne-a legat. Si a facut-o bine. Cine ar fi zis ca niste animeuri si un forum RPG vor apropia asa doua persoane?
Nu am avut o relatie perfecta. Ne-am certat, ne-am bombanit, am stat suparate, dar nu regret niciun mini-scandal din asta. Niciunul. De ce? Pentru ca intr-o prietenie fara certuri unul este marioneta si face doar ce-i spune celalalt. Asta nu mai e prietenie. Te-am bombanit de multe ori, recunosc, nu mi-au convenit multe lucruri, dar, daca in alte circumstante as fi dat naibii persoana respectiva, putin pasandu-mi daca eram vinovata sau nu, la tine m-am intors mereu. Am cunoscut multi oameni, si am constatat ca niciunul nu merita respect. Sunt mielusei in fata ta si vipere prin spate. Dintre toti, am gasit un singur prieten adevarat. Doar unul. Un prieten care nu este indiferent la probleme, care este mereu acolo pentru un sfat sau o vorba buna, un prieten care mereu sare sa ajute, chiar si cand nu-i cer. Asta esti tu. Si uite ca, dintre toti, tocmai eu am norocul sa-ti fiu prietena. Asta e intr-adevar un lucru de pret.
Atunci cand iti doresti ceva mult de tot si faci efortul de a fi mai bun, primesti acel lucru. Mi-am dorit sa intru la un liceu bun. Am primit. Mi-am dorit la facultate. Am primit. Mi-am dorit si o persoana in care sa pot avea incredere deplina. Am primit-o. Faptul ca te-am cunoscut pe tine a facut viata mai roz. Putini oameni se pot duce la cineva si sa-si deschida sufletul complet, sa spuna tot ce-i roade fara jena, fara teama ca vor fi luati in ras sau batjocoriti. Esti o persoana minunata, cu calitati ce acopera orice defect. Muncitoare, silitoare, isteata, demna de urmat.
Iti multumesc pentru acesti ani minunati, si sunt convinsa ca vor veni multi altii. Iti multumesc ca-mi esti cea mai buna prietena.
<url>www.youtube.com/watch?v=Vk0xo9…</url>
  • Listening to: Final countdown
  • Reading: Roata timpului
  • Watching: Claymore & Slayers
  • Playing: Blacky
  • Eating: n-am:((
  • Drinking: apa si ceai de capsuni:X

deviantID

little-mazoku
little_mazoku
Artist | Student | Literature
Romania
Hellol
My name is Karina, I'm 19 years old and I don't know english:))
Interests

AdCast - Ads from the Community

×

Comments


Add a Comment:
 
:iconblingblingbabe:
blingblingbabe Featured By Owner 5 days ago
:iconthelovetrainplz::iconcuteicondividerplz::iconpinklilyplz::iconcuteicondividerplz::iconthelovetrainplz:
:iconpinkmarmalade::icondbthx1::icondbthx2::icondbthx3::iconpinkmarmalade:
:iconthelovetrainplz::iconcuteicondividerplz::iconpinklilyplz::iconcuteicondividerplz::iconthelovetrainplz:
Reply
:iconblingblingbabe:
blingblingbabe Featured By Owner Sep 16, 2014
:iconnuzzleplz::iconfavoriteplz::iconmimose-stock:
Reply
:icondeszarous:
Deszarous Featured By Owner Jul 6, 2014  Hobbyist Digital Artist
Thanks for the Fav! :D
Reply
:iconbanana-banshee:
Banana-Banshee Featured By Owner Dec 20, 2013  Professional
Thank you very much for the favourite!:dance::heart:
Reply
:iconyvonne-less:
Yvonne-Less Featured By Owner Jul 25, 2013  Professional Digital Artist
Thanks for the :+fav: :)
Reply
:iconghostlyspirit:
ghostlyspirit Featured By Owner Jul 23, 2013  Student Digital Artist
Thanks for the fave!
Reply
:iconhowie62:
Howie62 Featured By Owner Jan 13, 2013  Student
Thank you so much for the fav! :D
Reply
:iconmemod:
memod Featured By Owner Nov 26, 2012  Professional
Hey Karina, thank you so much :aww: I'm glad you enjoyed my work =]

Have a great evening :aww:
Daniel
Reply
:icontheflyingsparrow:
TheFlyingSparrow Featured By Owner Oct 31, 2012  Hobbyist Digital Artist
Thanks a lot for the fave! :)
Reply
:iconuchuubranko:
uchuubranko Featured By Owner Oct 15, 2012  Student General Artist
multumesc mult ;)
Reply
Add a Comment: