Shop Mobile More Submit  Join Login
About Literature / Student Member little_mazokuFemale/Romania Recent Activity
Deviant for 4 Years
Needs Premium Membership
Statistics 127 Deviations 322 Comments 5,879 Pageviews

Newest Deviations

Favourites

Groups

Friends

Activity


Cap.4- Lumea de dincolo de ziduri
Part.2

Probabil aţipise, căci lumina palidă a dimineţii se întindea peste pădure când fu trezit brusc. Schelălăielile şi mârâielile se uneau într-un cor sinistru, iar lupii, cu cozile între picioare şi priviri hăituite, se îndepărtau cât puteau de repede. În timp ce se uita după ei, ceva incolor, lipicios, îi căzu pe mână şi simţi o respiraţie fierbinte pe spate, ceea ce îl făcu să privească în sus. Cu un urlet de groază, sări din copac, fără să-i pese de înălţime, dar se pomeni suspendat în aer. Thalinul, identic cu cei de la antrenamente, doar ceva mai masiv şi cu reflexe mult mai bune, îşi înfipsese colţii în rucsacul şi haina lui, scuturându-l cu furie. Îşi trase mâinile şi, abandonându-şi lucrurile, căzu în zăpadă, rămânând doar cu un tricou. Codrul cobora într-o vale împădurită şi se lăsă să alunece ca pe derdeluş, însă monstrul îl urmă, pământul trimiţând vibraţii uşoare de fiecare dată când sfârşea câte un salt. Alerga asemeni lupilor, însă avea de zeci de ori greutatea lor. El se opri în trunchiul unui brad, lăsându-l să o ia înainte. Thalinul frână brusc şi căzu, dar reuşi să-l apuce de umăr cu colţii. Scutură din nou capul şi Yano urlă de durere, concentrându-se din răsputeri pe vindecare. Dacă nu făcea asta, îi putea smulge braţul. Se izbiră de copaci minute în şir, împrăştiind zăpada. Creatura avea o forţă fantastică şi îl ridica de la pământ fără nicio greutate, însă, deşi nu îl ţinea foarte bine, refuza să-i dea drumul, de teamă să nu-şi scape prada. Strânse din dinţi şi o lovi cu toată forţa, cu degetele încovoiate, reuşind s-o zgârie pe una dintre pleoape. Monstrul şuieră, moment în care alte mârâieli îi captară atenţia. Un al doilea thalin, cam de dimensiunile primului, îl încolţise pe Arn, colegul lui Hiron din Elmore.
Băiatul se dădea înapoi, şovăitor, cu ochii măriţi de groază, în vreme ce animalul păşea cu mişcări aproape feline, fixându-l cu privirea sa întunecată. Iar în spatele lui... În spatele lui era Hiron. Yano se pomeni aruncat într-un morman de omăt, monstrul devenind mult mai interesat de fratele său, care nu-l observase, îngrijorat de soarta lui Arn. Nu-i putea permite să atace! Se ridică, simţind săgeţi ascuţite în umăr şi, când thalinul se încordă pentru a sări, îi înfipse sabia în genunchi, singurul loc la care putu ajunge. Monstrul țipă. Un ţipăt ascuţit, asurzitor, ce făcu parcă atmosfera să vibreze. Sări pe jumătate şi se prăbuşi cu o bufnitură puternică, ce cutremură solul şi făcu straturile de zăpadă să se desprindă de pe întreg versantul. Natura se dovedi a fi cu mult superioară oricărei alte forţe, avalanşa măturând totul în calea ei. Hiron observă valul de omăt şi se aruncă la baza unui stejar bătrân, dar suficient de gros şi bine înfipt pentru a nu fi luat. Din păcate, ceilalţi nu fură la fel de norocoşi, prăvălindu-se odată cu masa de zăpadă. Pe fundul văii se afla un lac îngheţat, o oglindă plumburie în toată acea mare de copaci, ce sclipea în lumina soarelui de iarnă. Cei doi monştrii căzură unul peste altul, laolaltă cu brazi mai tineri şi, din pricina greutăţii lor, ajunseră primii pe pojghiţa subţire, care cedă. Arn alunecă în urma lor şi reuşi să se agaţe de rădăcinile unui copac prăbuşit şi blocat între alţi doi, ajungând doar pe jumătate în apă, însă Yano se rostogoli după cele două creaturi, căzând în lac.
Apa rece îl cuprinse ca o pânză sufocantă. Nu vedea nimic prin acel întuneric şi intră în panică. Ştia să înoate, dar nu ştia şi ce se afla în acea beznă de nepătruns. Un sunet puternic, înfundat, îl făcu să-şi acopere urechile. Cu greu, zări două umbre masive, apoi o a treia care depăşea orice mărime închipuită, moment în care înţelese brusc ce se întâmplă. Înotă cât putu de repede spre suprafaţă şi prima gură de aer fu dureroasă. Lacul se înroşise în jur, ceea ce îl sperie mai rău decât umbrele.
- Urcă! strigă spre Arn, care încă se lupta să iasă afară.
- Apa..., gemu acesta, cuprins de groază.
- Urcă!
Veni spre el şi îl împinse cu putere, ajutându-l să ajungă pe uscat, însă era mult prea amorţit din pricina frigului pentru a-l putea urma. Privi înapoi şi văzu trupul unui thalin plutind fără vlagă. Avea el halucinaţii sau îi lipsea capul?
Hiron îl prinse de braţ şi, împreună cu Arn, reuşiră să-l tragă afară din apă.
- Fugi, murmură Yano, chinuindu-se să se ridice. Fugiţi!
Se îndepărtară toţi trei în cea mai mare grabă, în timp ce o făptură gigantică sări din lac. Apucară doar să vadă un corp ca de şarpe, mai gros decât cel puţin şase arbori puşi laolaltă, acoperit cu solzi verzui. Chiar şi după ce dispăru din nou în adâncuri, priviră multă vreme lacul, asigurându-se că nu mai ieşea nimic din el, tăcuţi şi înfricoşaţi.
Primul care îşi reveni din şoc fu Hiron. Se ridică cu mişcări lente, grijulii, de parcă s-ar fi temut să nu trezească monstrul.
Ce-a fost aia? întrebă Yano, întinzându-se pe spate şi străduindu-se să-şi potolească respiraţia.
Faptul că fusese la mai puţin de doi metri de botul acelei făpturi nu era ceva uşor de depăşit. Chiar şi Arn, care nu văzuse ce se întâmplase sub apă, se uita spre lac speriat.
- N-am mai văzut aşa ceva, bălmăji Hiron. Sunteţi bine?
- Mi-e frig, zise colegul lor încet, punându-şi braţele în jurul genunchilor.
Era ud doar până la brâu, în timp ce Yano avea apă şi în urechi, iar tricoul subţire începea să îngheţe. Îşi suflă în mâini pentru a se mai încălzi, dar nu-l ajută cu nimic, gerul înconjurându-l ca un prădător nevăzut. Cu toate astea, el fu cel care îl ajută pe băiat să stea în picioare. Ameţit şi înfrigurat, Arn porni înainte cu paşi mici, mecanici.
- Tu poţi merge? întrebă Hiron, întorcându-se spre fratele său. Şi cum ai ajuns în halul ăsta?
Până atunci nu observase că sângele îi păta hainele în nenumărate locuri. Al lui sau al thalinilor, nu mai ştia.
- Am... căzut, zise, făcând un semn spre Arn.
Nu era nevoie să afle şi că o haită de lupi lihniţi putea apărea în orice clipă, luându-i drept micul dejun. Rănile făcute de aceştia se vindecaseră, dar cea de la umăr încă îl durea. Era ceva mai gravă şi se temea să-şi irosească puterile pe ea. Hiron pricepu că, pentru moment, nu era cazul să dezvolte subiectul, ceea ce nu-i conveni câtuşi de puţin.
- Ai venit singur?
Asta avu darul să-i amintească de consecinţele faptelor sale. Saldor avea să-l jupoaie de viu pentru ce făcuse. Din câteva cuvinte, fratele său înţelese ce se întâmplase.
- Eşti complet nebun, se enervă din senin.
- Parcă aveaţi nevoie de ajutor sau mi s-a părut? mârâi Yano, jignit.
- Ai avut un noroc chior că ai supravieţuit, continuă Hiron, furios. Ştiai prea bine ce şanse ai.
- Da, zise el apăsat. Ştiam.
Nu-i putea spune tot ce voia de faţă cu Arn, care avea un echilibru extrem de fragil. Cu promisiunea reluării discuţiei mai târziu, cei doi fraţi îl susţinură, pornind mai departe. Pădurea era din nou tăcută şi o oarecare încordare se aşternu între ei.  O vreme, doar ciripitul slab al unor păsări se auzi, având darul de a-i calma oarecum. Se lăsau conduşi de Hiron, principală dorinţa fiind să lase lacul cât mai în urmă.
- Ai întâlnind cumva vreun alt thalin? întrebă acesta într-un târziu, cercetând codrul din jurul lor.
Yano clătină din cap.
- Doar pe cei doi.
Privirea pe care celălalt o schimbă cu Arn nu-i plăcu deloc.
- De ce? îi interogă, nefiind prea sigur că-şi dorea şi răspunsul. Unde sunt restul?
- Nu... nu ştim, şopti Arn. Au fugit. Îi căutam când...
- Ne-au atacat ieri, îi explică Hiron. Erau trei. Ne-am despărţit şi fiecare a luat-o în altă direcţie. N-am apucat să facem nimic. Doar să fugim şi...
Un ţipăt ascuţit sfâşie liniştea pădurii, făcându-i să tresară. Yano abandonă rapid greutatea lui Arn pe umerii fratelui său şi se năpusti în direcţia din care venise strigătul. Uitase complet de oboseală şi de frig. Cineva era în viaţă şi în pericol, iar vocea îi era oarecum cunoscută. La fel şi mirosul vag de pâine şi făină. Lăsându-i pe ceilalţi în urmă, pătrunse într-un mic luminiş şi, la început, fu convins că nu vede bine. Într-o postură de războinic desăvârşit şi cu o cizmă scoasă pe post de armă, Saly stătea într-un picior, înfruntând ceva aflat pe jos, în faţa ei. Când îl văzu faţa i se lumină, dar imediat se trase înapoi dinaintea "atacatorului", ţopăind.
Yano se grăbi să ajungă lângă ea, dar nu observă nimic altceva.
- Ă... unde e? întrebă, străduindu-se să priceapă despre ce era vorba.
- Cred că... ai călcat pe el, bălmăji fata.
Nu călcase căci, de îndată ce-şi mişcă piciorul, un biet cărăbuş o luă la fugă, dispărând sub pătura de omăt. Cu siguranţă dusese o bătălie colosală, dar nu îndrăznea să-i spună asta. Nu-şi mai vorbiseră de când cu întâmplarea din bucătărie şi cu siguranţă un comentariu legat de "fioroasa" insectă le-ar fi distrus prietenia definitiv. Saly lăsă cizma jos pentru a se încălţa, răsuflând uşurată, apoi îl privi cu un zâmbet stânjenit.
- Îmi pare rău...
Yano habar nu avea dacă se referise la gândac sau la felul în care îl evitase în ultimul timp, dar nu mai conta.
- Mă bucur că eşti teafără, zise cam stângaci.
Saly roşi, dar imediat făcu ochii mari, de parcă tocmai i-ar fi crescut un al doilea cap.
- Ce-ai păţit? Ăla e sânge? Eşti rănit?
Bucuria reîmpăcării se stinse precum o lumânare. Dacă nega, ea ar fi vrut să ştie cum vindecase atâtea răni şi încă mai stătea în picioare, având suficiente cunoştinţe în domeniu. Dacă n-o făcea şi îl punea să-i arate, descoperea că minţea.
- Nu e nimeni în pericol, Saly, interveni fratele său, salvându-l. Restul grupului tău unde e?
- M-am pierdut de ei, spuse ea încet.
Alunecase într-o altă discuție posibil sângeroasă.
- Probabil s-au întors deja, o încurajă Hiron imediat, bătând-o pe umăr. Cum doi dintre noi au făcut baie, propun să ne odihnim şi să ne uscăm înainte de a porni spre Antador.
- Eşti optimist.
Aldo îi privea ciudat, cu o expresie de batjocură şi dispreţ pe chip. Continua să tremure şi părea să nu-şi mai simtă picioarele îngheţate, bazându-se în totalitate pe Hiron, dar asta nu-l împiedica să-i jignească.
- Ieri, când am rămas singuri, am înţeles că încerci să cauţi o cale de supravieţuire, zise cu răutate. Acum de ce te mai chinui? Suntem terminaţi, Darlent. Monstrul ăla ne vânează, nu avem căldură, mâncare, iar frăţiorul tău o să moară destul de curând.
- Ce vrei să spui? se răsti Hiron.
Arn, însă, se uită spre Yano, care îl urmărea nedumerit. Îi era frig de-i clănțăneau dinții și umărul îl durea, dar putea rezista.
- De când am ieşit din lac tuşeşti într-una. Credeai că n-am observat? Mai devreme, când m-ai atins, am simţit. Ai febră mare.
- Chiar ai, zise Saly, ridicându-se pe vârfuri şi punându-i mâna pe frunte.
Intrase într-o încurcătură imensă. Apa rece pe care o înghițise fusese un adevărat dezastru pentru gâtul său și se ferise de ceilalți, neavând niciun chef să se străduiască să-i asigure că avea să se descurce. Da, era foarte probabil să aibă şi febră, având în vedere faptul că era pe jumătate îngheţat, dar mai există o explicaţie, ce nu avea nicio legătură cu apele reci ale lacului. Şi pe care nu le-o putea da.
- Nu e nimic, înceou, neştiind cum să dreagă situaţia. Mereu am...
- Nu moare nimeni, zise Hiron tăios. Din cauza acelei otite cronice are temperatura crescută în permanenţă. Este un efect atipic al unei afecţiuni rare.
- Există aşa ceva? întrebară Arn şi Yano în acelaşi timp.
Sesizând privirea ucigătoare a fratelui său, îşi dădu seama că îl luase gura pe dinainte.
- Adică da, e ceva rar, zise repede. O să-mi treacă.
Arn nu-l credea. Cel puţin, nu în totalitate, dar Saly înghiţise minciuna, iar pe el asta îl interesa. În ciuda celor întâmplate, faptul că lucrurile erau din nou ca înainte între ei îi îmbunătăţise starea considerabil.
Cap.4- Lumea de dincolo de ziduri
Part.1

Viaţa în Antador îşi arăta noi fețe, care mai de care mai neplăcute. Garda încetase în sfârşit cu săbiile de lemn şi fură puşi faţă în faţă cu nişte thalini. Întreceau în dimensiuni orice cal şi aveau o constituţie fină, dar cu umeri musculoşi şi membre puternice, adaptate pentru salturi şi prevăzute cu gheare impresionante. Capul alungit, cu urechi mici, se termina cu un bot masiv, cu două şiruri de dinţi şi nişte canini lungi, făcuţi pentru a sfâşia prada. Întreg corpul le era acoperit cu o blană maronie sau neagră, lungă şi încâlcită, care îi apăra de condiţiile vitrege ale climei. Cei câţiva pe care armata izbutise să îi prindă vii erau ameţiţi cu diferite infuzii, ce îi făcea să se mişte nesiguri şi să se clatine, dar tot erau în stare să ucidă un om dintr-o lovitură. În curte fusese amenajat un ţarc în care intrau pe rând, la antrenamente fiind prezent şi un şaman, pregătit să intervină în caz de nevoie. După o lună mai mult de jumătate îi datorau viaţa.
Yano nu scăpase de pedeapsa lui Lander, ce profita din plin de thalini. Aldo, care făcuse un soi de alergie la saliva făpturilor și semăna cu un dalmațian, fusese internat, aşa că era singurul chinuit de comandant. Nu scăpase nici el nevătămat, dar acum i se permitea să se vindece, lucru care îi îmbunătăţi traiul într-o oarecare măsură. Devenea din ce în ce mai iscusit şi, deşi îşi dorea cu disperare ca pedeapsa dată de Lander să ia sfârşit, nu putea să nu se simtă mândru de cele realizate. În schimb, comportamentul său din bucătărie o rănise profund pe Saly, care îi evitase de atunci atât pe el, cât şi pe fratele său. Nu le adresa mai mult de un cuvânt şi nu îi mai ajuta cu mâncarea, Hiron luându-şi rolul de bucătar, cu o nemulţumire evidentă. Încercase de câteva ori să îi vorbească pentru a-şi cere iertare, dar ea se îndepărtase înainte de a apuca măcar să deschidă gura.Se simţea teribil de vinovat pentru felul în care o tratase, cât şi pentru furia pe care fratele său şi-o manifestă din plin la fiecare cină, şi continua să vâneze orice ocazie potrivită pentru a drege lucrurile. Ieşirea lui şi modul brutal în care reacţionase o speriaseră pe Saly şi bănuia că ăsta era principalul motiv pentru care fata se ferea de compania să. De regulă el era cel care ceda în faţa provocărilor, căutând să ocolească orice conflict şi să rezolve situaţia prin vorbe. Avea suficientă experienţă cu Tayson, însă Raya îi spulberase orice încercare de stăpânire într-o clipă. Trebuia să-i explice toate astea lui Saly, dar nu îndrăznea să o forţeze să îl asculte, iar fratele său îi refuza orice ajutor, drept răzbunare.
Iarna era în plină desfăşurare când sosi ziua primei lor patrule. Aveau să plece cinci echipe de cercetare: trei ale Gărzii, una a Bisericii şi una a şamanilor.
- Cum ţin asta? făcu Hiron panicat, pe când se îngrămădeau în faţa porţilor.
Nu mai atinsese niciodată o sabie şi nu ştia nici măcar să o ţină. Fratele său, care avea bătături de la mâner, se amuză pe seama lui toată dimineaţa. Când fură împărţiţi, avu norocul să scape de Lander. Acesta pleca spre est cu o echipă, iar Saldor cu alta spre vest. Un vraci bătrân avea să ia nordul, împreună cu cele rămase.
Odată plecaţi împreună cu generalul, Yano fu dezamăgit din nou de lumea din afara oraşului. Zăpadă depăşea un metru şi le îngreuna deplasarea, iar frigul îi bântuia la fiecare pas. Primele ore le petrecură încordaţi, speriaţi de urletele vântului, dar nu găsiră nicio vietate cu excepţia veveriţelor. Nu ningea şi copacii erau rari, astfel că orice pericol putea fi zărit de departe. Pădurea însă era complet pustie, ca şi cum iarna ar fi luat toată suflarea să vie, lăsând în urmă un univers alb şi inert. Monotonia se aşternu, încetul cu încetul, şi curând pieri orice entuziasm, lăsând locul unei frustrări, combinată cu oboseala. Ziua se scurse greu, cu multe bombăneli, dar care fură rostite suficient de încet pentru a nu fi auzite de Saldor.
Spre seară, imaginea porţilor mari ale Antadorului aduseră zâmbete pe multe chipuri, toţi fiind înfriguraţi, epuizaţi şi înfometaţi. Se opriră înaintea intrării, față în faţă cu echipa lui Lander, care venise din direcţia opusă, în aceeaşi stare.
- O turmă de cerbi, anunţă comandantul, făcând semn spre o zonă aflată în dreapta sa. La doar câțiva kilometri.
- Bine de ştiut, încuviinţă Saldor. Pierderi? Răniţi?
- Doar un dobitoc.
"Dobitocul" era un băiat gras care suspina într-una. Îşi scrântise glezna împiedicându-se de o rădăcină şi alţi doi colegi, cu expresii oropsite pe fețe, îl susţineau.
- Domnule!
Aldo se apropie în fugă. Încă mai avea pete albastre pe gât şi pe nas, dar nu mai erau umflate.
- Echipa cinci nu şi-a confirmat prezența în totalitate, zise, cu ochii la general.
- Ce vrei să spui? întrebă Saldor tăios.
- Au fost atacaţi, zise băiatul, panicat. Garda are câţiva răniţi grav şi nu i-a putut căuta pe restul. Echipa patru este dispărută în totalitate, împreună cu doi de la şamani.
- Asta ne lipsea, bombăni Lander. Intraţi în oraş şi sunteţi liberi, porunci celor aflaţi în spatele său.
Discutând aprins, cei din Elmore începură să se îndrepte spre Antador, aruncând priviri neîncrezătoare pădurii pe care o trataseră cu atâta nepăsare până atunci. Yano, însă, nu se mişcă. Echipa patru... Unu, doi şi trei aparţineau gărzii, cinci şamanilor, iar patru...
- Nu-i căutam? îi zise lui Saldor, disperarea începând să-l cuprindă.
- Apune în mai puţin de o oră, îl repezi Lander. Mişcă înăuntru, Darlent. Dacă vrei să participi la căutări, mâine înscrie-te pe...
- Mâine? izbucni el. Vor muri până mâine!
Saldor îi făcu semn fiului său să nu intervină şi îl privi în ochi, cu o oarecare înţelegere.
- Fratele tău este printre cei dispăruţi, nu-i aşa? spuse pe un ton blând. Îl vom găsi cu siguranţă. Acum du-te cu ceilalţi.
- Nu.
Refuzul lui îi readuse expresia dură pe chip celuilalt.
- Îmi ignori ordinul, băiete? întrebă pe un ton în care nu se putea citi nimic bun. Ai idee ce te aşteaptă dacă faci asta? Ai citit regulamentul? Da? Atunci îţi spun pentru ultima dată: întoarce-te în Antador.
- Nu pot, zise el, înnebunit. Vă rog, fratele meu...
Era în stare să se înjosească în faţa lor şi să-şi calce mândria în picioare, doar să-i convingă. Saldor oftă nemulţumit.
- Cum doreşti. Din clipa asta eşti arestat.
Lander şi încă un soldat bătrân se întinseră să-l prindă, dar Yano îi evită şi o rupse la fugă spre adâncul pădurii. Auzi strigăte în urma sa, dar nu se întoarse. Nu-l minţise pe Saldor. Chiar citise regulamentul şi era mai mult decât conştient de ce însemna încălcarea unui ordin direct, dar nu-şi putea abandona fratele. În fond, trăia datorită lui Hiron şi n-ar fi suportat gândul că acesta să păţească ceva în timp ce el stătea la adăpost, în loc să-l ajute. Fratele lui nu ştia să lupte, era lipsit de curaj şi se pierdea repede cu firea în fața pericolelor. Şi-l amintea clar cum stătea şi tremura în faţa lui Tayson, fără să protesteze în vreun fel. Nu. Hiron era inteligent şi avea o minte ageră, dar nu era făcut pentru confruntări directe, unde contau forţa şi intuiţia. În plus, nici nu avea cum să se apere. Sabia nu ştia s-o mânuiască, ceea ce însemna că îi rămânea doar magia, însă nu-l văzuse niciodată atacând cu aşa ceva. În timp ce înainta cât putea de repede prin troienele de omăt, sesiză că era singur în afara oraşului, aşa cum visase multă vreme. Doar că în vise nu era mort de frică.
Curând sunetele din spatele său încetară. Se aşteptase la asta. Nu puteau risca să se afunde în pădure doar ca să-l aducă pe el înapoi, mai ales că soarele apunea şi întunericul începuse să se lase. Nu bezna îl speria -lumina lunii era mai mult decât suficientă pentru el- ci ceea ce ieşea la adăpostul ei.
Nu putea spune cât alergase. Poate o oră, poate mai mult. Picioarele îl dureau din pricina efortului de a înainta prin zăpadă şi îşi îngădui un popas scurt. O linişte apăsătoare se lăsase odată cu noaptea şi respiraţia lui părea să facă un zgomot infernal. Se rezemă de un copac, obosit. Avusese grijă să ţină drumul spre nord însă nu mersese tocmai drept şi nu băga mâna în foc că mai putea găsi oraşul. Dar nu conta. Cel puţin, nu deocamdată. Îi era foame şi frig, toate teoriile sale despre supravieţuire părându-i simple născociri de copil. Asta fu suficient pentru a-l demoraliza complet, distrugandu-i orice speranță. Oare cât puteau rezista Hiron şi ceilalţi? Gândul îl înnebuni. Ce căutaseră în Antador? De ce nu-l lăsase pe bunicul lor să inventeze ceva şi să rămână în Elmore? Dacă nu avea să-şi găsească fratele, va trebui să dea explicaţii. Nu, nu va da, căci nu va mai pune piciorul în Antador de unul singur şi în nicio altă aşezare omenească. Nu mai îndrăznea să dea ochii cu Lander, cu Saldor şi mai ales cu Marslo pentru a le spune că nu putuse face nimic pentru Hiron.  Se lansase vitejește într-o acțiune de salvare, dar nu avea nicio idee cum să dea de cei dispăruți. Se crezuse mereu superior celorlalţi, dar acum era complet neputincios, fără a şti măcar dacă mersese în direcţia bună. Avea să moară prostește, fără a fi de vreun ajutor nimănui.
- De ce? murmură, cu o voce tremurată. De ce?
Lovi copacul cu furie, dar depresia care ameninţa să-l cuprindă fu rapid alungată de doi ochi. De un galben sticlos, îl priveau de undeva din beznă, razele lunii şi strălucirea stelelor fiind mult prea slabe pentru a-şi putea da seama ce anume era.
- Pleacă! strigă, gesticulând spre ei.
Dispărură, dar zări alţii. O pereche. Două. Trei. Sabia nu-i folosea la nimic împotriva atâtor prădători, aşa că trase uşor o creangă uscată şi ruptă spre el. Căută apoi prin zăpada de la picioarele sale şi dădu peste două pietre mari, pe care le lua. Le lovi una de alta în dreptul crengii, dar nu se întâmplă nimic. Un urlet prelung sfâşie liniştea codrului. Lovi iar şi iar pietrele, pe măsură ce ochii se apropiau. În a şasea încercare le sfărâmă, julindu-şi degetele, dar scânteia produsă aprinse ramurile, care începură să ardă rapid. Ridică noua armă şi, la lumina ei, văzu siluetele cenuşii ale unor lupi imenşi. Unii depăşeau de două-trei ori în dimensiuni un câine şi îl încercuiau încetul cu încetul.
Flutură spre ei creangă şi îi făcu pe câţiva să se retragă, ajutându-se şi de sabia din cealaltă mână, dar alţii înaintară. Se răsuci brusc spre cei din spatele lui, care se feriră, şi fugi. Haita se năpusti după el şi era nevoit să învârtă în permanenţă ramura înflăcărată pentru a-i ţine la distanţă. Erau făcuţi pentru cursele pe vreme de iarnă, zăpada neafectându-i prea mult. Alergau în salturi, câştigând teren cu o iscusinţă înfiorătoare. Unul veni atât de aproape încât îl atinse cu cotul pe spinare. Se sperie şi, împiedicându-se, căzu pe burtă, iar focul se stinse. Se ridică cât putu de repede şi zări animalele încercuindu-l netulburate. Câteva se încordară, gata de atac. Făcu la fel, deşi nu se simţea deloc în stare să se lupte cu ei, întreg corpul durându-l din pricina cursei prin marea de omăt. Apoi unul dintre lupi sări. Yano nu apucă să îl oprească cu sabia şi creatura îl muşcă de picior. Rana se vindecă instant şi atacă la rândul său. Nu omorâse pe niciunul, dar auzi mai multe schelălăieli şi tăişul avea pete întunecate. Prinzând curaj, haita lansă alte câteva atacuri cărora le rezistă cu preţul unor noi muşcături. Frica îi blocase orice fel de gândire şi nu-şi putea aminti nimic din ce învăţase de la Lander, comportându-se ca un începător. Curând nu avea să mai poată sta în picioare şi ei asta aşteptau, să-l vadă la pământ. Era ostenit şi nu le mai putea face faţă multă vreme, aşa că trebuia să iasă cumva din mijlocul lor, dar nu cu fuga. Ar fi fost curată sinucidere. Atunci... Deasupra să se întindea un arbore bătrân, desfrunzit. Aruncă o ultimă privire spre atacatorii săi şi sări, agăţându-se de cea mai de jos cracă. Un fior îl străbătu în momentul în momentul în care auzi mai mulţi dinţi clămpănind în gol. Cu grijă - dacă aluneca, nu mai avea nicio şansă- se urcă pe o alta, ajungând la o înălţime sigură. Strânşi dedesubt, lupii îl fixau cu ochi scăpărători, ca niște făclii. Respirând neregulat, Yano se sprijini de trunchiul rece al copacului, nevenindu-i să creadă că scăpase. Ştia însă că nu vor pleca prea curând, dar nici el nu avea de gând să coboare. Extenuat, închise ochii pentru a se odihni. Măcar câteva clipe, căci nu-şi putea permite să adoarmă. Curând, oboseala de peste zi învinse, iar somnul îl prinse în ghearele sale.
(a fost scris ieri dar nu s-a postat)

Draga Mada,
A fost odata, ca niciodata (sau, dupa cum spune Funny Story "a fost de doua ori dar na"), ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, o nebuna pasionata de animeuri si obsedata de Slayers, si o tanti micuta si timida interesata, aparent, de Kiddy Grade. Pe lista mea de animeuri preferate se afla si acesta. Imi place actiunea, dar cred ca adevaratul motiv este altul. Prin intermediul lui, cam indirect, te-am cunoscut pe tine. Eram la inceput cu forumurile si auzisem atatea despre ce se intampla cand vorbesti cu persoane de pe net. Nu planuiam o prietenie. In niciun caz. Ba chiar cautam sa evit una, dat fiind dezastrul recent prin care trecusem, asta apropo de prieteni. Totusi, ai fost simpatica din prima clipa si mi-a facut placere sa vorbesc cu tine. Erai cumonicativa si mereu aveam si eu ceva de spus, un raspuns de dat, o parere de zis. Nu ma plictiseam cu tine. De pe Anime Arena, pe Magic Night. Forumul asta cred ca ne-a legat. Si a facut-o bine. Cine ar fi zis ca niste animeuri si un forum RPG vor apropia asa doua persoane?
Nu am avut o relatie perfecta. Ne-am certat, ne-am bombanit, am stat suparate, dar nu regret niciun mini-scandal din asta. Niciunul. De ce? Pentru ca intr-o prietenie fara certuri unul este marioneta si face doar ce-i spune celalalt. Asta nu mai e prietenie. Te-am bombanit de multe ori, recunosc, nu mi-au convenit multe lucruri, dar, daca in alte circumstante as fi dat naibii persoana respectiva, putin pasandu-mi daca eram vinovata sau nu, la tine m-am intors mereu. Am cunoscut multi oameni, si am constatat ca niciunul nu merita respect. Sunt mielusei in fata ta si vipere prin spate. Dintre toti, am gasit un singur prieten adevarat. Doar unul. Un prieten care nu este indiferent la probleme, care este mereu acolo pentru un sfat sau o vorba buna, un prieten care mereu sare sa ajute, chiar si cand nu-i cer. Asta esti tu. Si uite ca, dintre toti, tocmai eu am norocul sa-ti fiu prietena. Asta e intr-adevar un lucru de pret.
Atunci cand iti doresti ceva mult de tot si faci efortul de a fi mai bun, primesti acel lucru. Mi-am dorit sa intru la un liceu bun. Am primit. Mi-am dorit la facultate. Am primit. Mi-am dorit si o persoana in care sa pot avea incredere deplina. Am primit-o. Faptul ca te-am cunoscut pe tine a facut viata mai roz. Putini oameni se pot duce la cineva si sa-si deschida sufletul complet, sa spuna tot ce-i roade fara jena, fara teama ca vor fi luati in ras sau batjocoriti. Esti o persoana minunata, cu calitati ce acopera orice defect. Muncitoare, silitoare, isteata, demna de urmat.
Iti multumesc pentru acesti ani minunati, si sunt convinsa ca vor veni multi altii. Iti multumesc ca-mi esti cea mai buna prietena.
<url>www.youtube.com/watch?v=Vk0xo9…</url>
  • Listening to: Final countdown
  • Reading: Roata timpului
  • Watching: Claymore & Slayers
  • Playing: Blacky
  • Eating: n-am:((
  • Drinking: apa si ceai de capsuni:X

deviantID

little-mazoku's Profile Picture
little-mazoku
little_mazoku
Artist | Student | Literature
Romania
Hellol
My name is Karina, I'm 19 years old and I don't know english:))
Interests

AdCast - Ads from the Community

Comments


Add a Comment:
 
:iconblingblingbabe:
blingblingbabe Featured By Owner Feb 21, 2015
:iconpinkbow1plz::iconpinkbow4plz::iconpinkbow2plz::iconpinkbow3plz::iconpinkbow1plz:
:iconfavouriteplz::iconthankyoujump::iconthankyoujump1::iconthankyoujump2::iconfavouriteplz:
:iconpinkbow1plz::iconpinkbow4plz::iconpinkbow2plz::iconpinkbow3plz::iconpinkbow1plz:
Reply
:iconblingblingbabe:
blingblingbabe Featured By Owner Feb 14, 2015
:iconthelovetrainplz::iconcuteicondividerplz::iconpinklilyplz::iconcuteicondividerplz::iconthelovetrainplz:
:iconpinkmarmalade::icondbthx1::icondbthx2::icondbthx3::iconpinkmarmalade:
:iconthelovetrainplz::iconcuteicondividerplz::iconpinklilyplz::iconcuteicondividerplz::iconthelovetrainplz:
Reply
:icondisse86:
Disse86 Featured By Owner Feb 10, 2015
Thanks for watching! :D
Reply
:iconsynderen:
synderen Featured By Owner Feb 1, 2015  Hobbyist Digital Artist
Thanks a bunch for the watch :icontearplz: I appreciate it!
Reply
:iconbloodbendingmaster97:
bloodbendingmaster97 Featured By Owner Dec 24, 2014  Hobbyist Digital Artist
Thanks for the :+fav:! :aww:
Reply
:iconblingblingbabe:
blingblingbabe Featured By Owner Dec 14, 2014
:iconthelovetrainplz::iconcuteicondividerplz::iconpinklilyplz::iconcuteicondividerplz::iconthelovetrainplz:
:iconpinkmarmalade::icondbthx1::icondbthx2::icondbthx3::iconpinkmarmalade:
:iconthelovetrainplz::iconcuteicondividerplz::iconpinklilyplz::iconcuteicondividerplz::iconthelovetrainplz:
Reply
:iconblingblingbabe:
blingblingbabe Featured By Owner Sep 16, 2014
:iconnuzzleplz::iconfavoriteplz::iconmimose-stock:
Reply
:icondeszarous:
Deszarous Featured By Owner Jul 6, 2014  Hobbyist Digital Artist
Thanks for the Fav! :D
Reply
:iconbanana-banshee:
Banana-Banshee Featured By Owner Dec 20, 2013  Professional
Thank you very much for the favourite!:dance::heart:
Reply
:icondiverse-pixel:
Diverse-Pixel Featured By Owner Jul 25, 2013  Professional Digital Artist
Thanks for the :+fav: :)
Reply
Add a Comment: